Modelul erotic spiritualizat propus, aşadar, de Lovinescu – un Eminescu care n-a iubit femei cu biografie reală, ci un tipar feminin abstract, idealizat, iubind mai degraba iubirea, langoarea erotică, jarul sentimentului nesatisfăcut, ca prevalenţă a spiritualului asupra materialului – e consonant cu modelul schopenhauerian al geniului.[...] Când Veronica, prin moartea batrânului ei soţ Ştefan Micle, devine liberă, Eminescu nu “acţionează”, ci simte doar o “exaltare” poetică. (Teodora Dumitru)