Călătoria în timp există. Mușcă din biscuitul ăsta și ai ajuns în 1987, intră în labirintul de sub calea ferată suspendată și ești în 1956, vorbește cu bătrâna asta și ești în 1945, ascultă melodia astălaltă și anul este 1998.

Călătoria în timp în Asia este mai bogată decât cea din Europa sau America de Sud pentru că poți ajunge și în viitor. În 2072 sau în 2272 au trenuri de mare viteză pe culoarele cărora umblă roboți surdomuți care îți vând calendare vintage din 1988 și calculatoare chinezești din 1966.

Mongolia, deși în Asia, este mai degrabă o țară balcanică, un Mordor amuzant de unde au plecat în lume hunii, turcii și hoardele lui Ginghis. În Mongolia, secolul XXI nu a ajuns, te plimbi într‐un spațiu la fel de nomad ca locuitorii lui, o țară întreagă alergând haotic între 1300 și 1980. Cum ți‐o fi norocul.

Deși filmele, cultura pop și avangardismul tehnologic dau sentimentul că Japonia și Coreea sunt plasate mult în viitor, realitatea de pe teren e diferită. Ambele țări s‐au refăcut galopant după traume incredibile și progresul lor a luat o formă de evantai. În cutele acestuia găsești intacte decade complet pierdute într‐o Europă care a evoluat mult mai uniform. Ai secolul XV la patru metri de secolul XXII, calculatoare 286 lângă calculatoare cu boxe care emană mirosurile mâncăricii gătite pe ecran.

Cartea aceasta este, la rândul ei, o călătorie cusută din patru petice: Mongolia în 2009, Coreea de Sud în 2013 și Japonia în 2007 și apoi în 2015. Poveștile sunt strânse din trei agende și două calculatoare, unele însemnări fiind atât de criptice pentru mine, azi, încât am chemat un specialist să‐mi spună ce am vrut să zic atunci. Așezați‐vă în vagoane, fixați‐vă centurile, sper că nu ați mâncat nimic prea greu care să vă producă greață șiiiiii... Roller‐coaster, baby!!!