登入選單
返回Google圖書搜尋
Cuvântul pierdut
註釋Dan Moldoveanu aduce prin prezentul roman o viziune proprie în literatura brăileană. Conturat ca fiind opțiunea unei vieți, ca teatru în teatru, Cuvântul pierdut este o încercare de a prezenta Brăila multiuniversurilor. Felix Anton este un alter ego al autorului, ce ne prezintă asemenea unui povestitor firul acestei călătorii în lumea cuvintelor. Personajele sunt numeroase. Unele sunt fabuloase precum Mareșalul în rezervă Stavarache, un fel de conștiință a istoriilor Brăilei iar altele sunt rupte din lumea contemporană precum cele locale Țino Cazimir, Dan Moldoveanu (da, și autorul este personaj), directoarea Dobrin sau națională precum H.R. Patapievici, Gabriel Liiceanu ori Andrei Pleșu. Rolul lor este doar acela de a ghida cititorul, de a contura poveștile și se prezintă în mâinile autorului precum păpușile unui păpușar celebru. Ele vorbesc, se mișcă și gândesc doar cum vrea autorul, fără o legătură directă cu realitatea. Lumile se intercalează. Avem lumea recunoscută a clădirilor Brăilei, precum cofetăria Venus, restaurantele Marinarul și Lotca, strada Republicii ori hotelurile Dacia și Pescăruș. Uneori acțiunea se petrece fie pe faleza Dunării ori în parcul Monument. E amintită chiar tiribomba lui Ghiuri într-un moment dat. 8 Există un univers brăilean, peste care se suprapune o lume venusiană, cu timp venusian dar cu același spațiu. Jurnalul se întrepătrunde cu visul iar posibile viitoruri și utopii sunt declamate în gura mare. Totul este un amalgam de timp, de ere și de întâmplări. Martor unic este doar spațiul Brăilei. Nu știu cum va fi receptat acest roman. Pesemne unii îl vor urâ, alții nu îl vor înțelege iar cei mai mulți se vor întreba ce a vrut să spună autorul. Teatrul vieții este absurd și deci viața însăși este la un moment dat absurdă. De ce nu ar putea fi și un roman absurd? Contează doar că Liturghia vieții este fără sfârșit. - Mihai Vintilă