O nelinişte cumplită, de condamnat, îl strangula. Îşi stăpâni hohotul de plâns ce aştepta să-i elibereze pieptul şi mergând către uşă, el întinse mâna.

În acel moment, culoarul în care se afla se lumină dintr-o dată. Pierre rămase nemişcat, stupefiat, pietrificat, pradă unei orori fără nume. Mâna sa, ca şi cum s-ar fi uscat, căzu neputincioasă.

Întoarse uşor capul şi îl văzu pe soţul lui Hélène, care cu o lampă în mâna stângă, un revolver în dreapta, îl privea cu ochii ieşiţi din orbite.

― El! murmură procurorul într-o suflare.