登入選單
返回Google圖書搜尋
O minte liberă
註釋

Acest volum bine documentat, plin de umor și confesiuni emoționante, ne propune soluții pe cât de neobișnuite, pe atât de simple, ba chiar distractive. Punându-le în practică, vom învăța să acționăm în acord cu adevăratele noastre idealuri. Cum se face că, deși suntem asaltați de mesaje motivaționale, ne scufundăm tot mai adesea în depresie și anxietate ca în niște nispuri mișcătoare din care nu putem scăpa oricât ne-am zbate? Motivul, spune Steven C. Hayes, este că ne-am construit o poveste despre noi înșine pornind de la îndemnurile dictatoriale ale societății, manifestate în minte sub forma unui eu tiranic. Din cauza acestui personaj care, paradoxal, pare mânat de intenții bune, orice situație poate fi interpretată ca amenințare.

Prin urmare devenim din ce în ce mai stresați.