Un (posibil) refren al generației 30+

„Oameni mari este o carte incomodă dar deloc încrâncenată. Maria Orban își construiește propriul playlist scrie relaxat despre cele mai profunde dileme umane despre punctele de cotitură din viețile noastre acumulează episoade cinematografice cu mult umor și (auto)ironie într-un stil care te va cuceri pe loc.

Oameni mari poate fi o carte despre maturizare despre proiecții și despre călătoriile interioare. Despre asumarea eșecurilor pentru a face un pas înainte. Despre a te accepta.

Oameni mari poate deveni cartea unei generații. O generație în derivă într-o permanentă tranziție. O generație sufocată de tipare de traume și de abuzuri. O generație care își caută constant reperele echilibrul și normalul. Generația 30+ căreia Maria Orban îi dă voce prin Rucsandra Radu protagonista romanului.“
Eli Bădică
coordonatoarea colecției n’autor 

Brașov. Seară. O casă. O femeie în cadă. Moby în boxe. Calm. Un bărbat intră în cadru. Spune: Nu mai pot.

Momentul zero rulează repetitiv în mintea Rucsandrei Radu o profesoară de română de 36 de ani moment care a șters cu buretele întregul viitor imaginat. În cele 24 de ore rămase până la semnarea actelor de divorț naratoarea își analizează viața – traumele alegerile despărțirile și eșecurile neasumate – și se luptă cu angoasele personale și cu fantomele trecutului cu ideile preconcepute și cu percepțiile sociale moștenite. Cum mergi mai departe când totul pare pierdut?

Romanul Mariei Orban începe ca un film în care se aude de la început un cântec: Porcelain (Moby) – deloc întîmplător ales. Pe fondul unui sound liniștitor se vorbește acolo despre o despărțire între doi oameni care au fost cândva îndrăgostiți unul de altul și despre ce înseamnă ca sub o aparentă serenitate să-ți ieși de fapt din minți (I'm going out of my mind spune Moby). În Oameni mari suferința despărțirii nu e deloc patetică și violentă (ca-n romanele de altădată!) ci subtil cotropitoare ca un anestezic. O carte despre redescoperirea lumii prin descoperirea vulnerabilității și a singurătății care paradoxal se pot răsturna într-o iluminatoare regăsire de sine. Nu doar un roman „de dragoste“ (cum s-ar spune) ci un roman frumos despre particulara sensibilitate a generației milenialilor.
Simona Popescu