Călătoriile lui Carol Davila, efectuate în ţară sau peste hotare, constituie pentru prima oară subiectul unei lucrări cum este cea de faţă. Prezentarea lor a fost integrată preocupărilor de organizare a vieţii sanitare sau de dezvoltare a învăţământului medical din ţara noastră.

Generalul doctor n-a călătorit spre a cunoaşte lumea, ci în scopul împlinirii unor nobile idealuri care depăşeau interesele personale şi veneau totdeauna în întâmpinarea unor acte de umanitate. El n-a călătorit să-şi „omoare“ timpul, cum făceau alţii în epocă, pentru că, antrenat într-o diversitate de acţiuni, tocmai timpul a fost cel care i-a lipsit. Orice pas pe care l-a făcut spre alte zări – mai apropiate sau mai îndepărtate – a avut o finalitate bine precizată, urmărită cu perseverenţă.

Marin Manu Bădescu