Om al cărților – dar mai ales al Cărții – profesorul Andreiescu face parte din acea specie a intelectualilor, tot mai rară acum, chiar pe cale de dispariție, care, printr-o acumulare culturală consistentă, realizată în mod sistematic, a devenit ceea ce eu numesc o enciclopedie vie. Acest lucru face ca întâlnirile cu el să se transforme mai mereu în festine intelectuale și spirituale de neprețuit, de care îți amintești cu plăcere întotdeauna când îți privești urmele pașilor pe nisipul mișcător al timpului. Sunt onorat să mă fi numărat și eu printre cei care s-au bucurat de câteva întâlniri de acest fel.
Profesorul Andreiescu a avut parte de o convertire uimitoare, undeva spre finalul tinereții, convertire în care nu doar intelectul i-a fost cucerit de Cuvânt ci, mai ales, duhul și sufletul i-au fost înnoite de o extraordinară și autentică manifestare a charismelor Duhului Sfânt. Această experiență și-a pus mai apoi o puternică amprentă asupra destinului istoricului. Mai întâi, ea s-a manifestat printr-o entuziastă pasiune de a-L face cunoscut pe Hristosul înviat familiei și celor din jur. Și cum altfel ar trebui să fie un om plin de Duhul, dacă nu un mărturisitor al Cuvântului Întrupat? Puțini cititori știu că, din acel moment, căminul familiei Andreiescu a devenit un loc pentru rugăciune și studiu al Scripturii. Grupul de credincioși care a început acolo călătoria lor spirituală a devenit nucleul din care, pe la începutul anilor ‘90, s-a născut biserica penticostală din Mangalia; profesorul Andreiescu ajungând nu doar un stâlp al acestei noi comunități înfăptuite de Duhul, dar și primul slujitor ordinat.
Mai mult, renașterea la viață l-a determinat să își canalizeze apoi cea mai mare parte a energiilor sale psihice și fizice, și chiar a resurselor materiale, pentru a afla care a fost rolul Duhului Sfânt și a charismelor Lui în istoria Bisericii. Asemenea primului istoric al Bisericii – doctorul Luca – și Valeriu Andreiescu s-a consacrat, fără echivoc, unei cercetări profunde, dar foarte minuțioase în același timp, pentru a urmări mișcarea Duhului Sfânt în istoria și în spațiul geografic al lumii.
Rezultatul acestor vaste căutări și cercetări sistematice s-a materializat nu doar în cursuri predate în școli și institute biblice penticostale din țară și din străinătate, dar mai ales în cărțile monumentale de istorie penticostală pe care le-a scris.
Istoria penticostalismului românesc, publicată în 2012, se distinge de celelalte lucrări similare apărute până în prezent, prin faptul că autorul reușește să se plaseze pe un teritoriu neutru, așa cum bine îi stă unui istoric de profesie, atunci când interpretează datele și informațiile pe care le are la îndemână, mai ales cele referitoare la începuturile penticostalismului pe teritoriul țării noastre (unde el remarcă mai multe „focare” penticostale timpurii în Bucovina și Transilvania, anterioare fenomenului Păuliș) sau la relația bisericii penticostale cu statul, în perioada comunistă. Un alt element important, demn de a fi remarcat în această istorie, și care va fi exploatat, cred eu, așa cum se cuvine de specialiști abia în deceniile care urmează, este faptul că profesorul Andreiescu a cules și a prelucrat (cu ajutorul studenților săi și al unor pastori) informații de la ultimii martori în viață ai începuturilor penticostalismului din multe regiuni ale României. Aceste mărturii sunt o comoară de mare preț pentru toți cei care vor să cunoască mai bine lucrarea Duhului la zidirea Bisericii Penticostale din țara noastră.
Preocupat să urmărească apoi mișcarea Duhului și dincolo de granițele patriei noastre și dincolo de timpurile noastre, profesorul Andreiescu ne-a surprins plăcut, oferindu-ne o nouă carte de istorie penticostală, una universală de data aceasta, intitulată Istoria Bisericii sub semnul minunilor, misiunilor și apocalipsei. Citind-o, călătorim înapoi în timp, împreună cu autorul, ca să ne întâlnim mai întâi cu Domnul Isus Hristos, Marele nostru Apostol, urzitorul mântuirii noastre, cel care dă sens istoriei, ca apoi, după Rusalii, să ne reîntoarcem prin istorie până în zilele noastre călăuziți, asemenea magilor, nu de o stea, ci de Duhul. Periplul prin veacuri demult apuse și prin spații geografice, unele chiar exotice și despre care puțini au auzit, este fascinant. Uneori ai impresia, precum în călătoriile misionare din Fapte, că autorul face parte și el din echipele apostolice care străbat planeta și istoria de la un capăt la altul, conduse de Duhul Sfânt, pentru a schimba fața lumii și a aduce speranță în cele mai întunecate cotloane ale planetei Pământ.
Chiar dacă obiectivul principal al demersului academic a fost acela de înțelegere a istoriei Bisericii puterii spirituale și a misiunii ei transculturale, autorul a urmărit discret, în același timp, și parcursul celorlalte două curente prezente în istoria bisericii creștine, cel tradițional (ritualist) și cel evanghelic. Cei două mii de ani de istorie ai bisericii, dar mai ales ultimul secol, confirmă însă faptul că doar Biserica puterii spirituale poate triumfa și poate rămâne credincioasă până la sfârșitul istoriei. Duhul Sfânt este Duhul misiunii. Așadar unde El este prezent există mântuire, există viață, există creștere spirituală, există misiune.
Creștin „pneumatic”, profesorul Andreiescu crede, evident, în sfârșitul istoriei, dar viziunea lui asupra vremurilor de pe urmă, cea cu care își și încheie cartea nu este una prea optimistă. Tocmai de aceea, fără a interfera cu convingerile escatologice ale autorului, prefer să mă întorc și să amintesc perspectiva pe care el o enunță la începutul cărții și care rezonează mai bine cu mandatul Bisericii puterii spirituale despre care scrie. În terminologia limbii grecești biblice, sfârșitul (synteleia) este împlinirea, desăvârșirea. Venirea împlinirii depinde parțial de nivelul spiritual al Bisericii: așteptând și grăbind venirea zilei lui Dumnezeu (2 Petru 3:12). Așadar, în ciuda multor „tribulații” și a declanșării forțelor răului din zilele de pe urmă, Biserica puterii spirituale își va fi împlinit până la urmă misiunea. Cartea Apocalipsei (5:9) surprinde acest triumf prezentând glorioasa imagine a multitudinii celor răscumpărați, de la sfârșitul timpului, care provin din orice neam, din orice națiune și din orice seminție.
Aducând pe piața literaturii creștine un volum atât de vast, cu aproape o mie de pagini (și peste o mie de note de subsol) și cu sute de referințe bibliografice, într-o vreme când interesul celor mai mulți credincioși (și nu numai) pentru citit se diminuează alarmant, atât autorul cât și editorul par a-și asuma un risc enorm. Totuși, în momentul în care cititorul alege să deschidă coperțile acestui compendiu de istorie și să treacă peste primele capitole (absolut necesare pentru înțelegerea mesajului autorului) se va trezi la un moment dat fascinat și surprins - cum s-a întâmplat și cu mine - că s-a alăturat de fapt și el, fără să își dea seama, echipelor apostolice charismatice (dar și autorului), că străbat împreună secolele și că trec ușor de pe un continent pe altul, urmând mișcarea Duhului cu o viteză uimitoare. Iar odată pornit îi va fi greu să se mai oprească din această călătorie seducătoare, captivantă.
Pastor Gheorghe Rițișan
