Sunt un om modelat mai mult de literatură decât de părinți și de școală, așa că practic nu-mi pot imagina cum aș fi arătat, în alt context social-familial, ce aș fi devenit, cum aș fi evoluat. Atras de lumea din cărți. Poate și pentru că personajele din literatură sunt mai pregnante, mai coerente, mai plauzibile, cu noimă și de înțeles, în ultimă instanță, iar nu indecise, confuze, lipsite de sens, ca în viața obișnuită. Când spun uneori că eu și fără studii superioare, rămas funcționar ori meșteșugar, aș fi fost același om, cam la asta mă refer. La faptul că pentru formarea mea decisive au fost cărțile, lecturile, lumea stilizată, însămânțată cu mesaj. Poate că abia prin asta mă apropii de alți scribi…

Există suflet?, mă întrebam azi, în parc, pe o slabă ninsoare, dând un semiocol lacului. Poate că nu există, în sensul dat acestui cuvânt de cei care neagă transcendentul. Însă pentru unul ca mine sufletul există, el este ceea ce a rămas din părinții mei și îmi umple mie viața, gândurile; ceea ce mă face să fiu în comuniune cu ei. / Ion Lazu