Hârșit cu lumea și fățuit de vreme, Toma T. Mugea scrie, în vremuri de restriște, după cum singur recunoaște, o carte în care pune „o viață de om așa cum a fost ea”, așezată la rădăcina conștiinței de sine, propunând un cod propriu de citire a vieții, pe care îl înțelege potrivit sieși, simplu și frust, uneori poate prea frust… dar adevărat. Adevărul vieții dă calitatea unei opere de artă. Pofte, pasiuni și porniri, scandaluri, apropieri și despărțiri, drumuri prin lume și întâlniri cu oameni de la care omul se șlefuiește, clinici, suferință și speranță, vânători cu traista plină de povești… Fugit din orice șabloane, autorul pune totul în sacii unei Pandore darnice, îi încarcă în căruță și-i duce la moară, îi preface în făina aducerii-aminte sau poate a uitării, așază o parte în cămara de taină a sufletului său, iar cealaltă parte o dăruie tuturor, purtată de vânturile unui destin zbuciumat… „Io, al Doilea”.

Dorel Vișan

Narațiunea e mereu alertă, cu amănunte și expresii ce nu ocolesc (în buna tradiție a literaturii române, bunăoară a unui Ion Creangă) expresia verde, licențioasă, fără ca vreodată autorul să cadă în tentația pornografiei și a vulgarității. În fond, memorialistul privește viața cu un ochi lipsit de pudibonderie, în integralitatea și complexitatea ei, asemenea unui medic veritabil.

Ion Cristofor, scriitor

Cartea pare o asumare explicită a îndemnului sugerat de Gabriel García Márquez prin titlul volumului său celebru „A trăi pentru a-ți povesti viața”, iar cititorul va găsi mereu în paginile cărții lui Toma Mugea reliefată această dorință, într-o ținută estetică adecvată.

Ion Noja, scriitor