Aforismele lui Nicolae Mareş sunt judecăţi curajoase şi drepte privitoare la morală şi la viaţa social-politică: ,,Normalitatea a devenit azi o floare rară” sau ,,Democraţia originală devine paradoxală: nu contează câţi votează, contează indicaţiile Bruxelles-⁠ului şi verdictul Curţii Constituţionale, cea din care lipsesc judecătorii de profesie”.

Un sfat bun şi un îndemn foarte înţelept de pedagogie tradiţională şi modernă, totodată, se exprimă cu simplitate salutară: „Când te judeci singur, nu fi blând, ci dur.” Aforismele lui Nicolae Mareş cer omului o permanentă exigenţă faţă de ţinuta morală a omului. /.../ Găsim în ele multe din caracteristicile acestei specii: formulări dense, percutante, unele rime interioare cu funcţie mnemotehnică, înţelepciune, dragoste de om şi de viaţă, înţelegerea omenescului din noi, umor, spirit de observaţie şi analiză, judecăţi de valoare exacte şi îndrăzneţe şi uneori un previzibil didacticism moralizator. Pe alocuri sunt ca nişte biciuiri focoase, dar şi gingaşe ca nişte flori; altele mai ermetice, cu anumite taine în ele, şi foarte multe cu toate ferestrele gândului deschise încât se vede până-⁠n adâncimi. Majoritatea aforismelor lui Nicolae Mareş respectă cerinţele lui Lucian Blaga din Discobolul: „Când formulezi un aforism trebuie să-l aduci în situaţia de a refuza orice adaos. Un aforism trebuie să fie ceva laconic, încheiat ca Biblia.”

O asemenea lucrare, aşa de mult pătrunsă de spiritualitatea autohtonă şi universală, merită să fie cunoscută, să fie mereu la îndemâna omului, ca un ghid de comportare în viaţă, pentru cititori din toate generaţiile şi cu cea mai diversă pregătire şcolară. 

Prof. univ. dr. ION DODU BĂLAN