Lucrarea nu e numai o istorie a cenzurii presei culturale ieșene, ci și o istorie detaliată a publicațiilor literare ieșene. (Eugen Negrici)
Bună cunoscătoare a conceptelor și a strategiilor propagandei comuniste, ca și a statutului, rolului și evoluției cenzurii din aceeași epocă, Monica Mărgărint aplică acest aparat teoretic pe un material excavat din surse primare (în speță, presa literară ieșeană postbelică). (Nicolae Mecu)
Meritele lucrării sunt legate, în primul rând, de admirabila cercetare documentară: autoarea se oprește asupra publicațiilor vremii, dar și asupra paginilor mai greu accesibile – arhivele instituțiilor de partid din țară, dar, în primul rând – așa cum arată proiectul de lucru –, de la Iași. (Cornel Ungureanu)