Un mare roman, ignorat fie din laşitate (…), fie din indiferenţă.

În fine, cum critica literară este nu doar un exerciţiu hermeneutic, ci şi unul axiologic – altfel interpretarea e mohorâtă şi laxă, având miasmele apei stătute –, mi-am spus că nu e tocmai lipsit de sens să descindem în ţesătura romanului, pentru a-i descifra desenul ascuns, pentru a-i evalua adâncimile şi, de ce nu?, pentru a vedea în ce măsură în articulaţiile lui se ascunde, deliberat sau prin fatalitate, partea nevăzută a autorului. Şi nu cred că e vorba de curaj, ci de onestitate. / Mircea A. Diaconu