„Ion Minulescu a fost cel care a împământenit la noi un mod de viață simbolist – sinteză între boemă și dandism. Adică acea voită diferențiere de lumea comună, prin ceea ce s-a numit atunci «spiritul decadent». [...] Ce aducea nou Ion Minulescu în poezie? În primul rând, o altă lume, o altă sursă de inspirație; nu satul, ci orașul, nu un univers cantonat în vechime, ci unul modern.

Frumusețea liricii lui Ion Minulescu a constat în faptul că poetul a țintit și a izbutit să rămână el însuși, cu tot ce a adus nou și personal în literatura română. Iar atunci când și-a extins aria inspirației, s-a păstrat în matca proprie. A căutat s-o lărgească, iar apele s-au dus la vale și mai zglobii, și mai nepăsătoare. Chiar dacă unii cu care a pornit la drum l-au întrecut, chiar dacă dintre cei care-au venit după el câțiva au aflat căi mai adânci de expresie, Ion Minulescu nu și-a pierdut identitatea.“ – Valeriu Râpeanu