Deși cele două volume-fanion ale lui Grigore Băjenaru au fost reeditate după 1990, nu cred că putem vorbi despre o receptare postcomunistă a lor. Abia prezenta ediție le va repune realmente în relație cu publicul larg, căruia de fapt i se și adresează. Iar acesta se va împărți probabil în două mari categorii: de o parte nostalgicii vârstnici și maturi care vor reciti (a câta oară?) evocările liceului interbelic, de cealaltă – adolescenții și tinerii care vor descoperi pentru prima dată o lume dispărută, vintage sau retro. Nu-mi fac însă griji: cărțile „au suflet“ și vor fi parcurse, azi ca și ieri, cu aceeași curiozitate și plăcere. Ele își delectează cititorii și, delectându-i, îi învață să se apropie de literatură și de umanioare, să devină oameni întregi și, dacă se poate, mai buni. Credeți că e puțin?