„În înţelepciunea Sa, Domnul Dumnezeu a rânduit ca în chip firesc omul să înveţe dragostea în familie. Astfel, eliberarea treptată de egoism vine ca un firesc în relaţiile familiale. Tinerii sunt gata să renunţe la unele din ideile şi nevoile lor imediate pentru a fi pe placul persoanei iubite. Mai târziu, în căsătorie, renunţarea la impunerea în permanenţă a voinţei proprii face posibilă convieţuirea soţilor. Dacă există iubire, acest lucru nu este greu, ci vine ca un firesc, bucuria pe care i-o face unul dintre soţi celuilalt prin acceptarea părerii aceluia într-o chestiune sau alta, este una împlinitoare şi pentru cel care renunţă la părerea sa. O nouă etapă în desăvârşirea dragostei este apariţia copiilor. Rod al dragostei dintre soţi, şi absolut dependenţi din punct de vedere fizic de părinţi în prima etapă a vieţii lor, copiii sunt un motiv de noi renunţări la timpul şi nevoile cele mai fireşti ale părinţilor. Atunci când familia nu se limitează la naşterea unui singur copil, practica punerii propriilor nevoi pe ultimul loc în ordinea priorităţilor devine una zilnică, şi astfel, despătimitoare. În acest fel, familia este o şcoală a dragostei jertfelnice, în care cei din familie au întotdeauna prioritate în faţa propriilor dorinţe şi nevoi.”

Pr. Marian Vild