Spatiul social in esenta sa este functional si structural legat de profilul, configuratia si particularitatile proceselor de comunicare derulate in cadrul sau. Necomunicand, noi, ca fiinte potential sociale, ne-am irosi intr-o existenta anonima, tacuta, invizibila si inutila, intr-o pseudo-convietuire nu sub forma de comunitate, ci sub forma de individualitati bipede, inculte si instinctive care resimt uneori anumite pulsiuni creative.

 Iata de ce comunicarea merita toata atentia noastra, mai ales a celor preocupati de stiintele sociale. Iata de ce intr-o lume in care procesele de comunicare au atins intensitati fara precedent tocmai aceasta notiune pare din ce in ce mai confuza, mai volatila si mai incoerenta, findu-i atribuite sensuri tot mai indepartate de miezul sau initial, acela de alaturare, de punere laolalta a cuvintelor, a ideilor, a sentimentelor si mai ales a noastra, a oamenilor. Lucrarea de fata se doreste tocmai o astfel de incercare de recuperare a conceptului de comunicare si de reasezare a sa intr-o matca propice.

Propunem si o definitie a comunicarii ca un proces multi-level care (i) porneste de la vehicularea mecanica de continuturi de diferite complexitati, verbale sau non-verbale intre doua terminale interconectate printr-un canal si utilizand un sistem de codificare compatibil, (ii) se dezvolta prin impartasirea de sensuri, cognitii si emotii asociate explicit sau implicit cu mesaje vehiculate si (iii) ajunge sa se desavarseasca prin generarea de experiente sociale comune, bazate tocmai pe aceste alaturari, cu efecte socializatoare pentru cei implicati.