登入選單
返回Google圖書搜尋
Practicarea credinței creștine
註釋

Practicarea Credinței Creștine este, asemenea tuturor cărților lui J.C. Ryle, o carte pătrunzătoare, clară și concisă. Ea a fost gândită să însoțească celelalte cărți ale sale, precum Sfințenia, prezentând, de data aceasta, sfaturi practice despre viața creștinului. Autorul abordează disciplinele spirituale ale credinciosului, precum rugăciunea, credința practică, zelul, faptele bune, citirea Bibliei, expresiile dragostei creștine, dar avertizează în același timp și asupra pericolelor care îl pândesc pe credincios la orice pas.

Departe de a încuraja o religie bazată pe fapte, Ryle arată că o credință autentică se va manifesta negreșit în fapte și în practicarea disciplinelor spirituale, demonstrând cum creștinul poate răspunde practic la harul care i-a fost dat fără plată în Persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos.

Practicarea Credinței Creștine este deopotrivă un manual și o pledoarie fierbinte a autorului pentru o devoțiune reală a creștinilor față de Domnul în dragoste și slujire întemeiate pe învățăturile Scripturii. Niciun credincios nu poate citi această carte fără a fi profund afectat.