登入選單
返回Google圖書搜尋
Originile ideatice ale totalitarismului de dreapta
註釋

Cartea lui VLAD GAFIȚA e o carte de învățătură pentru inimă și minte.

Ea este o temerară invitație la lectură și meditație.E o exemplară pledoarie pentru moderație și democrație, pentru acuzarea și condamnarea pe tărâm politic a oricărei forme de extremism, fie el de dreapta sau de stânga.

Cartea aceasta, atent și prudent pregătită, îndelung elaborată, bine gândită și temeinic ordonată, cu o inedită teorie și metodologie științifică de lucru, este scrisă cu inima și cu mintea, într-un limbaj curat, academic, plin de vibrațiile sufletului și luminile unei minți inteligente, cultivate, animate de cele mai înalte idealuri umane; ea merită să devină un neprețuit dar și îndreptar al tineretului studios de astăzi și de mâine.

Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu

Abordarea unei teme de o asemenea complexitate semantică, conceptuală și ideatică a însemnat pentru noi un efort de peste cinci ani, care a presupus asumarea unei viziuni interdisciplinare dar, mai ales, transdisciplinare. Deși pretextul studiului nostru a fost, inițial, unul de natură istorică, parcurgerea vastului material bibliografic ne-a îndreptat atenția și către alte zone științifice, precum: filosofia, filosofia politică, sociologia, politologia, antropologia culturală, teologia etc. Ne-am văzut, deseori, în situația de a combina demersul cercetării cu cel al învățării deoarece, în numeroase cazuri, a trebuit să ne familiarizăm noi înșine cu anumite direcții teoretice, specifice științelor sociale. Natura și caracterul exhaustiv al temei ne-au impus utilizarea unei bibliografii variate din punct de vedere lingvistic – dificultate pe care sperăm să o fi depășit cu succes.

Vlad D. GAFIȚA